Zborul de la Dortmund la București (1600 km) durează ceva mai mult de 2 ore. Drumul cu mașina de la București la Tecuci (domiciliul socrilor), 240 km, 5 ore. Nu există autostradă. Se merge în curbe prin orașe și sate. Toate autovehiculele opresc brusc și merg în viteza I-a peste șine de cale ferată care se întâlnesc cruciș. Nimeni nu claxonează sau se enervează. Cu toții uniți împotriva ruperii axei.

Întâlnim multe ruine industriale. Pustietate, fabrici, mine de uraniu, rafinării uriașe,silozuri de cereale, hornuri ce se înalță spre cer, conducte ce se încolăcesc la marginea străzii, împletituri părăsite, ruginite din epoca lui Ceaușescu. Nici perioada de după Revoluția Română din 1989 de după căderea sângeroasă a dictatorului nu a adus pentru România avântul economic sperat. După mai mult de 40 de ani de economie socialistă dezastroasă mult întreprinderi industriale au fost preluate de conglomerate de firme corupte, unite prin mașinații politice și aduse intenționat la ruină. .
În ultimul timp speră unele ramuri industriale la un nou început.

Autostrada Transilvania va crea locuri de muncă și trafic rutier, în Suplacu de Barcău s-au reluat în funcțiune unele părți ale rafinăriei petroliere iar barajul de pe râul Berettyó va ajuta la producerea energiei prin forța hidraulică și va fi un punct de atracție turistică.

Sosim în Bucești, un mic sat în apropiere de Tecuci. Aici este casa de țara a familiei. Micuța Julia Maria împlinește în curând 1 an și îl salută pe bunicul ca pe un vechi cunoscut. Lui tata Kim i se ciufulește părul. Mama Oana este deja aici de 2 săptămâni cu micuța.

Plecăm spre Delta Dunării împreună cu cumnatul, cu socrul și cu amicii lor. Circuit de bărbați. Vorbim de pescuit, de natură, râdem, facem conversație și bem. Între noi suntem cu bustul gol și facem glume grosolane. Discutăm și de la bărbat la bărbat despre familia de acasă. Este bine pentru suflet, mai bine decât orice ședință la terapeut.

Vremea în România are multe fețe. Verile sunt foarte calduroase, iernile foarte friguroase, între -30 până la +40 °C. Carpații împart țara în diferite regiuni climatice, maritim în vest, continental în est, mediteran în sud. În Delta Dunării stăpânesc vara căldura înăbușitoare, averse puternice de ploaie și roiuri de țânțari. Pe barca cu motor curentul gonește plăcut fierbințeala soarelui, în timp ce noi gonim cu 30 de noduri peste apă. Asta înseamnă cam 55 km/h, foarte rapid pentru o barcă cu motor.

Apa curge în brațe ramificate. În mlaștini. Peste mlaștini. În Marea Neagră. Apa nu poate fi reținută de la maluri. De la sate și mici porturi. De la oamenii care pescuiesc. Aici sunt multe animale. Majoritatea sunt protejate. Mai protejat este peisajul deltei ca și cum ar fi natură pură. Dar canalele sunt asigurate. Sunt construite diguri. Protecție de inundații. Prea mult nu e bine. Prea puțin este amenințător. Între acestea este sărăcia. Cea obișnuită. Țelul nostru este un sat numit „Mila 23“. Aceasta este depărtarea de Marea Neagră. Nu există străzi spre acest sat. Fluviul este singura legătură cu lumea exterioară.

Pe mal stau trei pirați. Însă nu atacă, ci râd la noi. Șeful bărcii noastre este un om cunoscut aici. Conductorul autorității de mediu înconjurător. Și are cea mai rapidă barcă din Deltă. El cunoaște rutele prin acest labirint ramificat, știe pe unde se poate merge și pe unde nu. Unele zone sunt extrem de protejate. Delta Dunării este parte din rezervația naturală mondială. Aici există specii de păsări și de plante unice în lume. O dată arată Gheorghe o grămadă de frunze în apă. Nuferii ăștia, zice el, sunt mai prețioși decât aurul.

Lacul Fortuna – Lacul Norocului. Alimentat de brațe laterale ale Dunării, înconjurat de pădure și liniște.

La pescuit nu se spune 'noroc!'. Asta aduce ghinion. Doar formula 'căcat în geantă' este permisă. În timp ce bărbații pescuiesc, ne așezăm jos și observăm împrejurimile. Jörg desenează în caietul lui de schițe, Kim se uită la apă sau pășește în mlaștină. În copaci atârnă plase lucitoare, o lumină ireală, fără umbre umple împrejurimea. Numai gunoiul arată cunoscut. Suntem în lumea oamenilor.

Un sfert din populația Deltei Dunării este de proveniență ucraineană. Ei vorbesc un amestec specific de rusă și română. Femeile de origine ucraineană pot fi recunoscute după basma. Aceasta nu are de a face cu islamul. În România și în Ucraina stăpânește biserica rusă-ortodoxă. Interzicerea basmalei nu ar fi înțeleasă aici de nimeni.

Seara se mănâncă la o masă lungă. Mai multe feluri. Predomină peștele, care a fost pescuit ziua. Crap, somn și șalău. Dar și carne la grătar. La aceasta se adaugă bere și vin din producția de casă, precum și țuică din sticle de plastic. Țuica, numită rachiu este produsă în spatele casei în cazane de cupru meșterite de țiganii localnici. Aici se face aproape totul de casă.

Duminică ne întoarcem. Plouă torențial. Atmosfera în barcă este obosită. Unii au pescuit nu numai ziua, ci și noaptea. Atunci se simt peștii mai bine, mușcă mai bine. Manevrele la împachetarea echipamentului sunt exersate. Fiecare știe ce are de făcut. Rezervele de bere sunt consumate. Undițele, cizmele și alte haine sunt puse în a doua barcă, ca și la venire. Trebuie sa facem plinul neapărat. Barca cu viteză a consumat la ca. 90 km 140 litri de benzină. La ambarcațiuni se calculează în litri pe oră. Asta nu este un hobby pentru ecofreaks.

Suntem din nou în Bucești. Ploaia a rămas în deltă. Soarele de apus strălucește pe vița de vie și pe cazanul de țuică din grădină. Socrul Gheorghe și Julia arată bine împreună iar în bucătărie se prepară pește, salată de vinete și mămăligă. Și ca și cum nu ar fi de ajuns de romantic, spre sfârșitul zilei mai este și un curcubeu. Exact la ora cinei.